Icoanele, pictate după învăţătura ortodoxă, înfăţişează nu chipul omului stricăcios, ci chipul omului nestricăcios, înnoit prin întruparea Fiului lui Dumnezeu. De aceea, făcând astfel de chipuri, icoane, şi cinstindu-le, nu cădem în idolatrie, pentru că tocmai chipul nestricăcios al omului înnoit duhovniceşte ne conduce la Dumnezeu, iar această stare de înnoire ne-a aşezat din nou în deplina vrednicie, cea dintâi născându-ne „fii ai lui Dumnezeu” ( Ioan 1, 12).
La îndemnul acestor cuvinte, în cadrul Anului omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi, Parohia „Sfântul Nicolae” din Amara a înființat atelierul de pictură pentru tinerii grupului de cateheză „DOAR NOI…?”. Prima întâlnire a avut loc vineri 30 octombrie 2015, după Taina Sfântului Maslu. La acest atelier 25 de tineri au învățat arta picturii pe sticlă de la pictorul de biserici Virgil Cîrstoiu, aceștia fiind plăcut impresionați de această activitate. Acest atelier continuă săptămânal în Biserica noastră.
A consemnat Preot Petre Emilian.