Parohia Amara
Rețea

Grupul de cateheză „Doar Noi…?” al Parohiei „Sfântul Nicolae”, Premiați la Concursul Național De Muzică Religioasă „Din suflet de creștin” de la Iași

Vineri, 15 mai 2015, Grupul de cateheză al Parohiei Sfântul Nicolae din Amara, a participat, cu arhiereasca binecuvântare a Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei si Călărașilor, la Concursul Național de Muzica Religioasă, desfășurat la Iași.

 

Prin grija Părintelui Vicar Arhimandrit Rafail Mit, tinerii au fost cazați, joi,14 mai 2015, la Mănăstirea Cetățuia, unde, prin bunăvoința părintelui Petru și a maicii Elena, au primit frumoase explicații despre istoria mănăstirii.

 

A doua zi, după o scurtă rugăciune, tinerii s-au îndreptat către Palatul copiilor din Iași, locul de desfășurare a concursului. După emoționantele prestații ale Iulianei Gheorghiță, ale Adreei Radu și ale Grupului „Doar Noi…?”, aceștia au vizitat frumoasa mănăstire Sfinții Trei Ierarhi, Parcul Copou, Teiul lui Eminescu și Catedrala Mitropolitană, unde cu emoție s-au rugat la Sfânta Cuvioasă Paraschiva.

 

La acest concurs au participat 350 de concurenți de la școli si cercuri de muzică, grupul nostru fiind singurul care a participat ca și grup de parohie. Astfel, Episcopia noastră a fost reprezentată cu succes de acești mici Apostoli ai zilelor noastre. Îndrăznesc să le spun Apostoli pentru că au adus Cuvântul Lui Dumnezeu în sufletele celor prezenți la acest eveniment. Aceștia au obținut trei premii, după cum urmează:

 

Andreea Radu – mențiune la categoria clasele V-VIII

 

Iuliana Gheorghiță – locul III la categoria I-IV

 

Grupul Doar Noi…? – locul III la categoria formații corale

 

Această experiență unică nu ar fi fost posibilă fară sprijinul unor personalități ale orașului Amara. Mulțumim pe această cale domnului primar Moraru Victor, Părintelui Paroh Gavrilă Cristi, domnului Dragomir Rică si părinților pentru încrederea acordată.

 

MULȚUMIM TUTUROR CELOR CE NE-AU SUSȚINUT!