Parohia Amara
Rețea

Daruri oferite cu ocazia prăznuirii Sf. Nicolae la Parohia Amara I

Cu ocazia hramului bisericii Sfântul Nicolae (6 decembrie), la sfârşitul Sfintei Liturghii, după parastasul pentru ctitorii sfântului lăcaş, la Parohia Amara I au fost oferite unui număr de peste 50 de copii pachete cu dulciuri şi alimente.

 

Realizarea acestei acţiuni a fost posibilă prin eforturile preoţilor slujitori, participarea unor sponsori locali, a credincioşilor parohiei, precum şi a profesorului de religie al şcolii din Amara, care s-a ocupat în special de selectarea elevilor cu rezultate bune la învăţătură, dar cu situaţii materiale dificile.

 

Ulterior, preoţii însoţiţi de membrii ai Consiliului Eparhial au vizitat sediul Fundaţiei New Life din Amara, unde au oferit de asemenea daruri copiilor cu nevoi speciale aflaţi aici.

 

Tot în această zi au mai fost dăruite pachete şi altor copii din parohie ale căror familii se află în situaţii materiale dificile.

 

A consemnat pr. Valentin Ilie.